Soiuri de nuci Pescianski - Pepiniera Voinești

Astăzi, Pepiniera Voinești este printre primele cele mai mari pepiniere nucifere de pe...
+373-6935-8996

Pomul. În comparație cu majoritatea soiurilor, soiul Pescianski are o creștere mult mai moderată și compactă în livadă, făcându-l pretabil la cultura intensivă. 

Descriere

Pomul. În comparație cu majoritatea soiurilor, soiul Pescianski are o creștere mult mai moderată și compactă în livadă, făcându-l pretabil la cultura intensivă. Din observațiile noastre, la vârsta de 8 ani, acest soi are unDSC_0152 volum al coroanei cu 30 – 40% mai mic comparativ cu soiul Costiujeni. În primul an de creștere în pepinieră, soiul dezvoltă în primul rând un sistem radicular foarte ramificat, dar tulpina crește mai puțin decât la alte soiuri. În primii doi ani după plantarea în livadă, creșterea părții aeriene la fel este puțin mai redusă decât la alte soiuri, însă ritmul de creștere se accelerează puternic în al 3-lea an și pomul se dezvoltă suficient de repede până la intrarea pe rod.

Soiul Pescianski este sensibil la antracnoză și este relativ sensibil la bacterioză, însă respectarea recomandărilor privind tratamentele fitosanitare obligatorii asigură un control eficient al acestor două maladii. Aplicațiile cu produse cuprice trebuie făcute în termen, iar adăugarea (la a doua aplicație cuprică) unui fungicid pe bază de mancozeb poate reduce semnificativ presiunea bacteriozei în anii cu condiții favorabile dezvoltării acestei maladii.

Înfloritul și fructificarea. Dezmuguritul la acest soi are loc timpuriu, la fel și înfloritul care este de tip protogin, adică primele înfloresc florile feminine și apoi cele masculine. În majoritatea anilor, înfloritul celor două tipuri de flori coincide și atunci pomii se autopolenizează, însă asocierea polenizatorilor rămâne indispensabilă și obligatorie pentru acest soi.

În anii cu condiții bune de dezvoltare, diferențiază în flori nu doar mugurii terminali, dar și până la 60% din mugurii laterali, astfel încât în anul care urmează la soiul Pescianski fructificarea este de tip lateral. Acest mod de fructificare poate fi menținut printr-o întreținere agrotehnică adecvată a plantației. Pescianski este unul dintre cele mai productive soiuri cultivate în prezent pe teritoriul Moldovei.

Fructul. Pescianski produce fructe de o calitate excepțională: miezul este alb, are gust dulce și este foarte apreciat ca nucă de desert consumată în stare proaspătă, în special în primele 3 luni de la recoltare sau pe un termen mai lung dacă este păstrată în condiții de frigider sau depozit răcoros. Sudura valvelor este foarte bună și coaja este subțire dar robustă, rezistând foarte bine la operațiile de recoltare mecanizată și prelucrare industrială. Greutatea medie a unei nuci este de 13,5 g. Miezul alcătuiește circa 55-60% din greutatea nucii, se extrage foarte ușor iar cel mai des întreg și se desprinde ușor pe jumătăți. Circa 85-90% din miez se încadrează în clasa premium de calitate.

Recomandări agrotehnice

Scheme de plantare: 156-208 pomi/ha > ax structurat, intrare pe rod anul 5-6, exemplu de recoltă în anul 7 – 1,4 tone/ha, randament: 3,5 – 4 tone/ha.

Condiții indispensabile în plantație: + sol fertil,   + posibilitate de irigare la necesitate, + nivel de tehnicitate sporit al producătorului, + tratamente fitosanitare obligatorii.

Destinația fructului. Trebuie plantat în special pentru producerea de miez, dar este la fel de prețios și pentru comercializarea ca nucă în coajă, în special pentru consumul curent (miez alb, gust dulce foarte apreciat de consumatori).








Etichete