Abund - grâu de toamnă

Agrostoc
Cooperativa de Întreprinzător Agrostoc a fost fondată la 16 august 2001 de către 15 ma...
+373-6907-9039

Soi precoce (cu aproximativ 2-3 zile mai tardiv decât soiul Glosa), cu rezistenţă foarte bună la ger, secetă şi arşiţă.

Descriere

Caracteristici morfologice

FDL Abund are tufa plantei la înfrăţire semierectă, frecvenţă scăzută a plantelor cu frunza steag recurbată. Soiul este aristat, cu ariste lungi. Talia medie a plantei este de 97-105 cm. Forma spicului în profil este cilindrică, densitatea spicului este medie, iar spicele sunt lungi, de culoare albă. 

Boabele sunt de culoare roşie şi au, în condiţii normale de cultură, o masă a 1000 de boabe de 37-42 g şi o masă hectolitrică, de 75-78 kg/hl.

Caracteristici fiziologice

Soi precoce (cu aproximativ 2-3 zile mai tardiv decât soiul Glosa), cu rezistenţă foarte bună la ger, secetă şi arşiţă. Are rezistenţă medie la fuzarioza spicelor, rugina brună şi septorioză. Are o bună rezistenţă la făinare şi rugina galbenă şi se caracterizează printr-o rezistenţă foarte bună la încolţirea boabelor în spic.

Soiul FDL Abund posedă translocaţia de la secară 1A/1R (obţinută prin intermediul triticalelor) fapt ce îi conferă o bună rezistenţă la mălură, o instalare bună a culturii în toamnă şi un ritm mai rapid de creştere.

Capacitate de producție

FDL Abund este un soi cu potenţial ridicat de producţie. În testările multianuale, în reţeaua de staţiuni a I.N.C.D.A. Fundulea, a avut o producţie medie de 6779 kg/ha (în 71 condiţii de testare care au cuprins tehnologii diferite: semănat în epocă optimă, semănat în epocă târzie, cu şi fără fertilizare cu azot în primăvară, cu şi fără tratamente foliare în vegetaţie, în 15 localităţi, în perioada 2019-2021) şi o producţie maximă de 12245 kg/ha în condiţiile de la S.C.D.A. Caracal.  În centrele de testare oficială ale I.S.T.I.S., în cei trei ani de testare (2019-2021), soiul FDL Abund a avut sporuri de producţie, faţă de martorul Glosa, cuprinse între 7-18% în zona general şi între 15-22% în zona Moldova şi Transilvania.

Calitatea de panificaţie

Testările pe microprobe de laborator, la I.N.C.D.A. Fundulea, au indicat că soiul FDL Abund are caracteristici bune de calitate, corespunzătoare cerinţelor standardelor industriei de morărit şi panificaţie. În cei 3 ani de testare, în condiţii tehnologice diverse care au cuprins niveluri de aprovizionare cu azot diferite, procentul mediu de proteine a fost de 13,1% şi conţinutul mediu de gluten umed de 32,7%. Procentul maxim de proteine a fost obţinut la INCDCSZ Braşov, în anul 2020, în condiţii optime de fertilizare, de 17,2%. Tenacitatea medie a aluatului - W (determinată la Alveoconsistograf), a fost de 293, superioară soiului Glosa.

Zona de cultură

Soiul Abund a realizat producţii superioare soiurilor martor, în toate zonele de cultură ale grâului din România.

Etichete