Insecticid Mavrik 2 F - Adama

 

MAVRIK 2 F conţine substanţa activă Tau-fluvalinat, obţinută dintr-un aminoacid denumit Valină, care se găseşte în cazeina din lapte.

Vânzătorii acestui produs

Descriere

Informații generale

Mod de acțiune

MAVRIK 2 F conţine substanţa activă Tau-fluvalinat, obţinută dintr-un aminoacid denumit Valină, care se găseşte în cazeina din lapte. Tau-fluvalinat este un piretroid de sinteză unic, întrucât spre deosebire de toţi ceilalţi piretroizi acţionează în mod diferit asupra sistemului nervos al dăunătorilor ţintă. Astfel, Tau-fluvalinat menţine deschise canalele de sodiu de la nivelul terminaţiilor nervoase şi, în felul acesta, afectează procesul de depolarizare a membranei celulare, provocând grave perturbări metabolice, hiperactivitate dezordonată şi în final moartea dăunătorilor. Aceasta substanţă activă se caracterizează printr-o mai mare foto- şi termo-stabilitate, o solubilitate sporită în lipide (traversează mai repede cuticula insectelor) şi un spectru de combatere mai specific, principalele ţinte fiind insectele sugătoare (afide și ploșnițe), dar şi unele insecte cu aparat bucal de rupt si masticat (coleoptere şi lepidoptere). MAVRIK 2 F este foarte rezistent la caderi de precipitatii.

Aplicarea sa se poate face la temperaturi mai ridicate decât în cazul majorităţii piretroizilor, fără ca efectul de combatere să se diminueze. De asemenea, MAVRIK 2 F este mai stabil şi are o periodă de acţiune îndelungată, având totodată şi un efect de protejare a entomofaunei utile şi, mai ales, a insectelor polenizatoare (albine, bondari), asupra cărora este total inofensiv. Asupra organismelor ţintă acţionează atât prin contact cât şi prin ingestie, având şi efect rezidual de lungă durată şi un efect de şoc foarte evident (ca urmare a penetrării mai rapide prin cuticulă).

Recomandări de aplicare

Grâu: Tratamentul cu MAVRIK 2 F se face la avertizare, când pragul economic de dăunare a fost atins. O importanţă deosebită o are tratamentul din toamnă, când dăunătorii pot provoca pagube însemnate culturilor abia răsărite. De asemenea, foarte important este şi tratamentul din fazele finale ale culturilor, când afidele pot ataca spicul. Se folosesc volume normale de soluţie

Rapiţă: Tratamentul se poate face la avertizare, inclusiv în timpul înfloritului, fără a fi afectate populaţiile de albine. Persistenţa îndelungată a produsului pe părţile tratate ale plantelor asigură de regulă protecţia culturii până la recoltare. Dacă este necesar, înaintea recoltării se mai poate face un tratament.

Plantaţii de măr: MAVRIK 2 F se foloseşte atât la înflorit cât şi imediat după înflorit. De asemenea, tratamentul se poate face şi în cursul verii. Volumul de soluţie este de 1000 litri la hectar, astfel încât să se asigure o acoperire completă a pomilor.

Compatibilitate

Produsul MAVRIK 2 F poate fi compatibil cu multe dintre produsele de protecția plantelor folosite în mod curent în Republica Moldova, cu excepția celor cu reacție puternic alcalină și a produselor pe bază de bor.

Etichete