Companii

Mifalchim Group este singurul producător român de pesticide și îngrășăminte care utilizează ca materii prime principale elementele chimice Sulf și Cupru, care au rol de substanțe active în formularea de fungicide și totodată rol de microelemente pentru formularea de îngrășăminte. Microelementele Sulf și Cupru au fost compatibilizate și condiționate cu microelementele Azot, Fosfor, Potasiu, Zinc, Bor, Calciu și Carbon, obținându-se mai multe rețete de fabricație care stau la baza producției de îngrășăminte cu rol de stimulatori de vegetație, regulatori de pH, fertilizanți, produse cu care se pot trata semințele de legume, fructe, cereale și plante tehnice, produse ce asigură rezistența la temperaturi scăzute și foarte scăzute în perioada de repaus vegetativ, protecție împotriva brumelor și întârzierea înfloririi premature a pomilor fructiferi (cais, piersică, cireș), a plantațiilor de viticultură și a legumiculturii de câmp în perioada în care pot apărea scăderi accidentale de temperatură (brumele de primăvară).