Regulator de creștere Architect - BASF
Substanța activă a preparatului Piraclostrobin se caracterizează prin acțiune translaminară și sistemic-locală. Sporii sunt deosebit de sensibili la Piraclostrobin în perioada de creștere.
Descriere
Architect® este un regulator de creștere al plantelor cu proprietăți fungice suplimentare, pentru culturile de rapiță și floarea-soarelui.
Beneficii
- Reduce înălțimea plantei, face tulpina mai densă și mai rezistentă în vegetație.
- Optimizează arhitectura plantei.
- Reduce riscul de polignire (cădere) și pierderile de recoltă.
- Ajută la dezvoltarea sistemului radicular pentru o mai bună absorbție a apei și nutrienților.
- Ajută la obținerea unor culturi mai omogene și stabile, pentru o recoltare mai ușoară.
- Previne pierderile provocate de principalele boli la rapiță și floarea-soarelui.
Recomandări
Architect® se aplică la culturile de rapiță de toamnă, rapiță de primavară și floarea-soarelui.
Se recomandă aplicarea produsului în amestec cu adjuvantul Turbo (sulfat de amoniu), pentru îmbunătățirea calității apei utilizate la tratament și creșterea eficacității produsului.
Modul de acțiune
Architect® este un produs complex ce acționează atât ca fungicid cât și ca regulator de creștere (retardant), datorită combinației a trei substanțe active:
- Piraclostrobin – are rol de fungicid și acționează prin blocarea producerii de energie în celulele agenților patogeni
- Clorură de mepiquat și prohexadion calciu – au rol de retardant (regulator de creștere) și acționează ca inhibitori ai giberelinei în plante
Architect® are acţiune sistemică, cu efect preventiv asupra agenţilor patogeni, fiind absorbit rapid şi preluat în plantă cu distribuţie acro și bazipetală.
Produsul Architect® combate cele mai importante boli ale culturilor omologate, iar prin efectul de regulator de creștere îmbunătățește arhitectura plantelor, oferă stabilitate culturii, reducând fenomenul de cădere a plantelor. De asemenea, efectele fiziologice dovedite conduc la îmbunătățirea fotosintezei, utilizarea mai eficientă a nutrienților, creșterea rezistenței la stres și la arsurile solare, dar și la secetă, mai puține frunze îmbătrânite, precum și tulpini mai rezistente la frângere.
Architect® este un produs complex cu acțiune atât ca fungicid cât și ca regulator de creștere, grație combinației a trei ingrediente active: piraclostrobin, prohexadion calciu și mepiquat clorură. Primul are rol fungicid, în timp ce ultimele două au rol de regulator de creștere.